Salariile din învățământ, în pericol: cel mai recent dezastru care afectează educația românilor

de: Alexandru Puiu
28 10. 2021

În contextul crizei politice din România și al situației în care suntem privați de un Guvern adevărat, care să nu fie interimar, nu ar trebui să vină ca o surpriză faptul că tot mai mult categorii de angajați încep să tragă ponoasele dezastrului economic. Angajații din învățământ sunt primii pe listă.

Concepte precum execuție bugetară sau rectificare bugetară s-ar putea să nu fie foarte clare pentru români, dar, în mod regretabil, acestea stau la baza unui potențial dezastru în educația din România. De fapt, este al doilea dezastru educațional, după școala online implementată ”pe genunchi”. Una pesta alta, s-au făcut prost niște calcule, iar dacă nu ”pică din cer” niște bani, profesorii, învățătorii și toate cadrele didactice auxiliare vor rămâne rămâne fără bani de sărbători.

Profesori din România, fără bani

Execuția bugetară calculată de Ministerul Educației a fost atât de defectuoasă pe 2021, încât, în cazul în care Guvernul nu se preocupă de o rectificare a bugetului, ”va exista o problemă cu plata salariilor” pentru angajații din sistem, după cum atrage atenția chiar ministrul Sorin Cîmpeanu.

Ca pachetul de piedici către soluționarea acestei probleme să fie complet, ministrul Educației a atras atenția într-o manieră cât se poate de clară asupra faptului că ”doar un guvern stabil” poate face o rectificare bugetară. În contextul în care este improbabil că tot el să fie ministrul Educației în următorul cabinet, cu alte cuvinte, s-a cam spălat pe mâini de această problemă.

„Ca minister, avem execuție de 50% pe primul semestru, deci am fost exact în grafic, cât am planificat, și, din păcate, avem o execuție mai mare în cel de-al doilea semestru. Este o execuție atât de bună încât, în luna decembrie, dacă nu vom avea o rectificare, vom avea o problemă cu plata salariilor. Și nu vom avea o rectificare dacă nu vom avea un guvern capabil să dea o rectificare, adică nu interimar. Iată legătura cu politica. Ca să plătești salariile îți trebuie rectificare bugetară, pe care o face doar un guvern stabil”, a declarat ministrul Educației în emisiunea moderată de Florin Călinescu la Prima Tv.

Un pic penibil este că Educația are mari șanse să intre în imposibilitate de plată la finele anului, deși a primit ”cea mai mare finanțare din ultimii 30 de ani”, după cum a afirmat însuși ministrul, adăugând că discutăm de ”valoarea relativă” a sumei și nu de un procent din PIB.